Germania se confruntă cu o prerogativă greu de îndeplinit până în 2030, în ceea ce privește diminuarea poluării și atingerea standardelor impuse de protecție a mediului, a declarat la începutul acestei săptămâni Ministrul Climei, Robert Habeck, dezvăluind un raport care arăta că va trebui să-și reducă consumul de energie cu până la 25% în următorii opt ani.
Noul guvern de coaliție, care include Partidul Verde, condus de Habeck, încearcă să reducă utilizarea combustibililor fosili în cea mai mare economie a Europei, fără a suprasolicita consumatorii și nu în ultimul rând gospodăriile, ale căror costuri energetice au crescut semnificativ în ultimele luni din cauza prețurilor record la gaze.
Pentru a reduce emisiilor de carbon la 65% până la sfârșitul deceniului, comparativ cu cifrele înregistrate în 1990, Germania va trebui să reducă consumul de energie cu 20-25%, se arată într-un raport emis de Minister. „Am reușit să reducem emisiile cu o medie de 15 milioane de tone în fiecare an, din 2010 până în 2020, iar din 2022 până în 2030 trebuie să le reducem cu 40 de milioane de tone pe an, în medie”, a declarat ministru în cadrul unei conferințe de presă.
Uniunea Europeană și-a propus să reducă emisiile nete cu 55% până la sfârșitul deceniului, față de nivelurile înregistrate 1990. Acest obiectiv reprezintă un pas mai aproape către idealul Națiunilor Unite de obține zero emisii până în 2050. Prin urmare, Guvernul urmărește să crească capacitatea actuală a Germaniei de doi gigawați de energie eoliană terestră la 5 GW până anul viitor și 10 GW până în 2027, adăugând că sprijinul de stat pentru fermele eoliene și solare va rămâne sustenabil pentru încă 20 de ani.
Fiecare gigawatt obținut din energie eoliană economisește aproximativ 1,3 milioane de tone de CO2 pe an, conform datelor de la Global Wind Energy Council. Germania susține că va avea în continuare nevoie de gaz ca rezervă în zilele cu puțin vânt și soare și că infrastructura de hidrogen pe care acum o construiește nu ar trebui să fie văzută ca un înlocuitor pe termen lung pentru alți combustibili fosili.
Sursă: reuters.com