Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a oferit informații de ultimă oră pentru persoanele care își doresc să se înscrie pentru a beneficia de de una. Potrivit prevederilor art. 103 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cererea de pensionare poate fi retrasă de persoana care a depus-o, până la emiterea deciziei de pensionare.
Un alt aspect subliniat de CNPP este legat de faptul că, potrivit prevederilor art. 106 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, decizia de pensie poate fi anulată, însă doar la cererea titularului, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pentru persoanele vizate de aceste aspecte, CNPP subliniază faptul că prevederile vizează doar situaţia înscrierilor noi și nu este valabilă în cazul recalculărilor sau a revizuirilor de drepturi aflate deja în plată.
Documentele necesare pentru înscrierea la pensie
Unul dintre cele mai importante documente este cererea pentru înscrierea la pensie. Pe lângă aceasta, persoanele doritoare trebuie să prezinte carnetul de muncă, atât în original cât şi copie, dar și carnetul de muncă pentru membrii CAP în original şi copie, după caz. Un alt document necesar precizat de CNPP este carnetul de asigurări sociale pentru agricultori (original şi copie), dar și alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu.
Solicitanții vor trebui să prezinte, de asemenea, și de actele de stare civilă, adică certificat de naştere şi de căsătorie, atât în copie, cât și în original. În unele cazuri este nevoie de livretul militar, de diploma de absolvire a învăţământului universitar şi adeverinţa din care să rezulte perioada studiilor urmate la zi. Pentru persoanele care au urmat cursuri în străinătate este nevoie de dovada echivalării de către statul român a cursurilor desfăşurate în cadrul instituţiilor de învăţământ străine.
Din dosar nu trebuie să lipsească nici adeverinţa privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau II de muncă, în condiţii deosebite şi speciale, în original. Casa de pensii informează că pentru înscrierea mai este nevoie și de o procură specială, pentru mandatar, dar și de acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, şi/sau al Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Sursă: capital.ro