La nivel mondial, preţurile petrolului au urcat luni la cele mai ridicate niveluri din ultimele şase săptămâni, din cauza volumului scăzut al producţiei din Statele Unite la două săptămâni după uraganul Ida şi din cauza temerilor că o nouă furtună ar putea afecta producţia în Texas în această săptămână, informează Reuters.
Creștere a prețurilor a avut loc chiar dacă OPEC a redus estimările sale cu privire la nivelul cererii de petrol în cel de-al patrule trimestrul din 2021, din cauza variantei Delta a noului coronavirus. Astfel, contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 0,8%, la 73,47 dolari pe baril, în timp ce contractele pentru petrolul West Texas Intermediate (WTI) au avansat cu 1%, la 70,40 dolari pe baril, atingând cele mai ridicate niveluri pe 30 iulie, respectiv pe 3 august.
„Impactul uraganului Ida durează peste aşteptările pieţei şi, în timp ce unele capacităţi de producţie rămân închise în această săptămână, preţurile cresc pentru că ţiţeiul nu ajunge la rafinăriile care şi-au reluat operaţiunile mai repede”, a declarat Nishant Bhushan, analist în cadrul companiei Rystad Energy.
Luni seara, coasta de sud a Texasului era puternic amenințată din cauza vremii nefavorabile care anunța vânturi cu forță de uragan din cauza furtunii tropicale Nicholas. Astfel că una dintre companiile expuse pericolului și-a evacuat angajații de pe o platformă din Golful Mexic, alte firme urmându-i exemplul.