În primele șase luni din 2021, datoria externă totală a României a crescut cu 6,058 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 95,931 miliarde de euro la data de 31 iulie 2021, însumând 72,7% din totalul datoriei externe care, pe termen scurt a înregistrat nivelul de 36,054 miliarde de euro (27,3% din totalul datoriei externe), informează Banca Națională Română (BCR).
În primele șapte luni din acest an, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 9,057 miliarde de euro, în creştere cu 69,29% faţă de cel raportat în aceeași perioadă din 2020, de 5,350 miliarde de euro.
De asemenea, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2,321 miliarde de euro, respectiv 854 milioane euro, în timp ce balanţa serviciilor şi cea a veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 267 milioane euro, respectiv cu 265 milioane euro, informează AGERPRES.
Tot în perioada ianuarie – iulie 2021, rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost de 17% comparativ cu cea de 20,1% înregistrată pentru 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost de 4,9 luni la data de 31 iulie 2021, comparativ cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.Calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt la 31 iulie 2021 a fost de 84,8%, comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020. În total, datoria externă este de peste 131 miliarde de euro.