IMM-urile și startup-urile românești mai pot obține finanțarea de până la 2 milioane de euro dacă depun până în data de 15 septembrie, 22 septembrie și respectiv 18 noiembrie propunerile de proiecte la Operatorul de Fond Innovation Norway, în cadrul programului „Dezvoltarea IMM-urilor în România prin care se dorește stimularea și implementarea cooperării de afaceri pe termen lung între Islanda, Liechtenstein și Norvegia și România, pe baza dezvoltării și inovării în afaceri”.
Românii care aplică pot obține între 10.000 euro și 2 milioane euro nerambursabili, în cadrul celor 3 apeluri de propuneri de proiecte deschise deja. Potrivit comisiei de departajare, se vor finanța proiectele ce vizează dezvoltarea, implementarea și investițiile în tehnologii ecologice inovatoare, dezvoltarea de produse și servicii verzi.
În cadrul apelului de propuneri de proiecte cu finanțare între 200.000 și 2.000,000 de euro, întreprinderile românești trebuie să depună propunerile de proiect online până la data de 15 Septembrie 2021, ora 13:00.
În cadrul apelului de propuneri de proiecte cu finanțare între 50.000 și 200.000 de euro, întreprinderile românești trebuie să depună propunerile de proiecte online până la data de 22 septembrie 2021, ora 13:00.
Potrivit site-ului oficial, în data de 9 septembrie, în intervalul orar 13:30 – 15:30, se va organiza o sesiune de informare online pentru cele două apeluri care să vină în ajutorul aplicanților.
Sursele spun că indiferent în cadrul cărui apel se vor depune proiectele, cele mai mari șanse le vor avea firmele care aplică alături cu entități din Norvegia, Islanda sau Liechtenstein.