La doar 18 ani, când mulți tineri de aceeași vârstă nu și-au format încă o viziune despre drumul pe care vor să-l urmeze în viața, Alexandra Georgiana Baciu și-a întemeiat propria afacere în mediul online. Este o tânără independentă care a pornit pe calea succesului încă de la o vârstă fragedă.
Fondatoare a site-ului rainbowglam.ro, Alexandra își desfășoară activitatea exclusiv în domeniul e-commerce, prin comercializarea produselor de tip cosmetic, afacere recunoscută în special pentru genele false Rainbow Glam.
În urma unui interviu acordat site-ului nostru, am aflat că cei mai mulți tineri pornesc pe calea antreprenoriatului din dorința de a-și valorifica pasiunea. În cazul Alexandrei, afinitatea pentru produsele de make-up și angajamentul din social-media au fost motivele clare care au împins-o să pună bazele unui business, îmbinând cunoștințele și plăcerea cu interesul pentru lumea afacerilor.
„Ideea de business a apărut la scurt timp după ce am început să activez în domeniul social-media, fiind o creatoare de conținut pe nișa de make-up. Totodată, o sursă mare de inspirație și un model pentru mine a fost binecunoscuta Anastasia Soare, modelul în domeniu, care a bătut toate recordurile la nivel mondial”, a explicat fondatoarea site-ului. Admirația sa pentru femeile puternice din România a fost un exemplu real, care a determinat-o să fie pragmatică în acțiunile sale de viitor. „Este o femeie ambițioasă, trecută prin viață, care a plecat de jos și a reușit să ajungă la nivelul la care mulți pot visa” – puterea exemplului câștigă din nou.
Din momentul în care Rainbow Glam a devenit mai mult decât o simplă idee, Alexandra a fost inspirată și motivată să aducă pe piața din România produse mai puțin comercializate în țară, dar care au avut impact semnificativ asupra artiștilor din acest segment: „gene voluminoase, sclipici colorat, bijuterii deosebite, cât și produse basic, cum ar fi seturi de pensule, la o calitate înaltă și prețuri accesibile”.
Pasiunea sa pentru utilizarea produsele de make-up a apărut din dorința de a crea artă vizuală cu ajutorul pensulelor și a culorilor, de aici și numele de Rainbow care, în viziunea sa, reprezintă un duo de culoare și creativitate. „Aș vrea ca aceste lucruri să se reflecte și în produsele promovate de noi pe piață, prin ideea de a creea, fără a-ți impune limite, și de a percepe machiajul ca pe o forma de artă”.
Se spune că în spatele fiecărei reușite, există câte un exemplu, iar Alexandra poate fi, la rândul său, un exemplu pentru alții. Profilul de specializare pe care l-a urmat în liceu i-a oferit numeroase posibilități. A participat la diferite concursuri și workshop-uri realizate pe tema afacerilor și antreprenoriatului, care au “alimentat-o” atat cu informații, cât și cu dorința de a le pune în practică. „Din fericire, educația mea antreprenorială a venit din toate părțile, deoarece sunt înconjurată de familie și de prieteni antreprenori, de la care am avut enorm de multe informații de asimilat”.
La întrebarea noastră legată de viitorul businessului, antreprenoarea a împărtășit cu noi dorința de a face din rainbowglam.ro mai mult decât un site. „Deși sunt încă la început, conceptul meu pentru aceasta firma depășește barierele unei afaceri propriu-zise. Un pas foarte important pentru mine în viitor ar fi producerea unei linii de cosmetice, prin care aș putea pune mai mult în aplicare experiența mea legată de machiajul artistic”.
Alexandra Georgiana Baciu este unul dintre afaceriștii care își pun ideile în aplicare cu bani puțini. „Investițiile, din fericire, nu au fost uriașe, ci au fost treptat pe o perioada mai lungă de timp. La început, costurile au fost mai mari, însă pe măsură ce stocurile sunt vândute banii sunt reinvestiți în firmă. În acest fel, reușim să păstrăm sumele blocate temporar pe stocuri fizice, urmând să fie deblocate în momentul în care acestea sunt vândute”.
Pentru unii antreprenori, cea mai dificilă parte nu este consolidarea afacerii, ci chiar prima etapă în care pui toate ideile pe foaie și încerci să realizezi un plan de urmat. Alexandra este de părere că cel mai dificil pas este acela de a respecta planul de afacere inițial. „Bineînțeles că nu a funcționat exact așa cum am crezut și au fost multe lucruri neprevăzute de care m-am lovit ulterior, însă mereu este bine să ai totul cât se poate de bine plănuit. Apoi a urmat documentarea în detaliu despre lucruri precum: de unde îmi furnizez produsele, ce presupune managerierea unui site online, cum funcționează comercializare de produse și cum aș putea face livrarea acestora. Dacă ar fi văzut cineva cum arăta istoricul meu în google search la acea vreme…”.
Ca în orice început de afacere, obstacolele apar, chiar dacă le intuiești de la început sau se ivesc pe parcurs. Până să ajungă într-un punct sigur și satisfăcător, afacerea rainbowglam.ro a întâmpinat dificultăți, dar care nu au descurajat-o pe Alexandra să ajungă cu planul de afacere în stadiul pe care și-l dorea. „Cred că lecția esențială pe care am învățat-o de-a lungul timpului este aceea că cele mai importante lucruri nu sunt niciodată cele urgente. Mereu mă blocam la cele mai mici și nesemnificative lucruri care mergeau cât se poate de bine, însă uitam de lucrurile cu adevărat importante. Mi-am pierdut de multe ori răbdarea până să înțeleg că, în timp, înveți să gestionezi problemele din ce în ce mai bine”.
În ideea de a înțelege cum funcționează ierarhia într-o afacere de tip e commencer, Alexandra este de părere că, indiferent de business, afacerea trebuie să fie mereu în echilibru. „Strategia mea în cazul angajaților/antreprenorilor este ca aceștia sunt egali, pentru că niciunul dintre ei nu poate funcționa unul fără celălalt. Un antreprenor nu ar putea menține o afacere fără a delega din responsabilitățile sale, iar un angajat nu ar putea avea acest statut fără să se raporteze la antreprenor. Personal, nu aș folosi termenul de angajat, ci îl prefer pe cel de coleg”.
Rainbowglam.ro se adresează unui segment de piață format din make-up artiști și din persoanele care doresc să-și experimenteze nivelul de creație prin produse calitative. „În acest domeniu, nu există limite. Ești liber să dai frâu liber imaginației”. În prezent, afacerea este promovată pe paginile oficiale de Instagram și TikTok (@rainbowglam.ro), acolo unde curioșii sunt direcționați către site-ul cu produse. Având în vedere perioada și circumstanțele în care s-au pus bazele liniei de business, antreprenoarea se declară cu adevărat mulțumită. „Pot spune că avem un succes neașteptat, atât pe partea de vizitatori ai site-ului, cât și pe partea de vânzări”.
Dezvăluind câteva reușite din experiența sa de antreprenor, am reușit să facem un top al celor mai bune instrumente care au propulsat afacerea pe direcția vânzărilor rapide: „postările constante pe social media despre produsele oferite de noi și ale beneficiilor acestora, promovarea lor, atât de noi, cât și de alți creatori de conținut din domeniu, reducerile constante și conceperea unor pachete promoționale”. Deși rainbowglam.ro este un business încă la început de drum, s-a afirmat deja pe lista evenimentelor dedicate promoțiilor. „Am participat la ediția trecută de Black Friday 2020, la evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă, Valentine’s Day, Women’s Day și la altele mai mici”.
La întrebarea noastră referitoare la cât de importantă este promovarea în mediul online și care este cea mai rentabilă formă abordată în cadrul liniei de business, antreprenoarea a oferit un răspuns complex. „Social media este un tool excepțional în promovarea oricărei afaceri, asta dacă știi cum sa te folosești de el, sau, în limbaj natural, dacă știi cu ce se mănâncă. Având în vedere succesul pe care l-am obținut prin intermediul acestuia, vorbind despre costuri mici, spre 0 lei, pot spune clar că online-ul este cea mai rentabilă forma de promovare, și momentan, nu vad o variantă mai bună ca raport cost-profit”.
O altă întrebare la care am fost nerăbdători să obținem un răspuns a fost legată de modul în care magazinul online își poate reduce din cheltuieli, fără să afecteze vânzările. „Afacerea noastră a început cu stabilirea stocurilor, împachetarea comenzilor și conceperea site-ului într-un dormitor. La momentul respectiv, a fost cea mai bună variantă, deoarece nu au fost implicate costurile unui sediu sau al unui spațiu de depozitare. O altă metodă prin care poți să reduci cheltuielile un mod de promovare eficient, dar care să nu implice costuri mari, cum a funcționat pentru noi postările pe rețelele de socializare”.
Deși rainbowglam.ro este un business conceput în plină pandemie, schimbările din ultima perioadă, nesiguranța și dezechilibrul financiar nu au avut efecte secundare. Pentru următorii doi ani de activitate, Alexandra are în plan îndeplinirea celor două obiective principale: extinderea portofoliului de produse și metodele de livrare.
În urmă răspunsurilor primite, am reușit să ne facem o părere despre afaceristul din spatele business-ului rainbowglam.ro. În viziunea sa, ambiția, răbdarea și perseverența sunt cele trei caracteristici pe care trebuie să le dobândești sau să le perfecționezi dacă vrei să activezi în domeniul afacerilor. „Cred că orice antreprenor are nevoie de aceste calități personale pentru a putea administra și dezvolta la un nivel înalt un business”.
Alexandra se consideră o persoană norocoasă prin faptul că a fost mereu înconjurată de oameni care i-au oferit oportunități și care au învățat-o de mică cum să se descurce în viață. Însă determinarea cu care abordează lucrurile și felul în care își gestionează sarcinile, ne arată că ajutorul primit sau mediul în care a crescut a fost doar impulsul de care avea nevoie pentru a-și contura direcția pe viitor.