Preluarea companiei companiei IT Smart Distribution SRL de către ELKOTech România SRL a fost autorizată de Consiliul Concurenţei, în urma unei analize de pe urma căreia instituția a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Compania Elkotech România SRL face parte din Grupului Elko și are ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-lui. Grupul ELKO este specializat în distribuţia de produse IT, reprezentând 400 de producători şi oferind o gamă largă de produse şi servicii către mai mult de 10.000 de comercianţi, producători de calculatoare, integratori de sisteme din 11 de ţări din Europa şi Asia Centrală.
la rândul său, IT Smart Distribution SRL activează, în principal, în domeniul comerţului cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-lui. Potrivit sursei, decizia urmează să fie publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.