Patru lucruri esențiale pe care trebuie să le știi despre investiții 

Chiar și atunci când piețele de valori se prăbușesc, cum a fost în timpul crizei financiare din 2008 sau a pandemiei de coronavirus, investitorii pe termen lung ar trebui să fie recompensați pentru răbdarea și perseverența lor. 

1. Gândește-te pe termen lung, nu pe termen scurt 

Nu investi în acțiuni cu gândul că își vei scoate banii în următorii cinci ani. Încearcă să ai un plan bursier de cel puțin zece ani. Valoarea investițiilor tale va avea de suferit atunci când piețele bursiere vor scădea, dar cu cât rămâi mai mult timp ancorat, cu atât mai mare este șansa de trece peste aceste fluctuații și a continua să crești. 

Timpul îți permite, de asemenea, să profiți de puterea dobânzii compuse, despre care se presupune că Albert Einstein a descris-o drept a opta minune a lumii. Aici creșterea este stimulată prin faptul că se bazează nu doar pe suma de bani pe care ai investit-o, ci și pe banii suplimentari pe care i-ai câștigat.

De exemplu: Dacă rata rentabilității este de 5% pe an și suma inițială investită a fost de 1.000 de dolari, vei obține 1.050 dolari după primul an. Dar presupunând că obții 5% în anul următor, asta se va baza pe un pot mai mare decât anul precedent și vei ajunge cu un câștig de 52,50 de dolari până la sfârșitul celui de-al doilea an. Aceeași logică se aplică și banilor dintr-un cont de economii – dar cu ratele dobânzilor mai mici decât randamentul investiției, impactul nu va fi atât de impresionant. 

2. Diversificarea este esențială 

Sfaturile primite de la cineva pe care l-ai cunoscut într-un pub nu înseamnă decât speculații. Dacă nu investește la bursă este puțin probabil să-ți ofere sfaturile financiare și securitatea pe care o cauți. Pentru a-ți maximiza șansele de a obține o rentabilitate anuală consistentă, trebuie să înveți să diversifici oportunitățile și să eviți să pui toate ouăle în același coș. Diversificarea este esențială deoarece, dacă o anumită investiție are performanțe slabe, nu va distruge performanța generală a portofoliului tău., astfel încât riscul este semnificativ redus. 

3. Nu renunța la contul de economii 

Odată ce ai început să investești, un simplu cont de economii s-ar putea să ți se pară acum banal. Cu toate acestea, ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să-ți percheziționezi investițiile dacă trebuie să-ți plătești vacanța sau factura la electricitate. A vinde investiții la momentul nepotrivit poate însemna pierderea creșterii atunci când piețele sunt pe plus și blocarea pierderilor dacă acestea scad, deoarece aceștia reprezintă bani pe care nu îi veți primi niciodată înapoi. 

Trebuie să ai mereu un cont de economii cu acces instantaneu pentru diferite cheltuieli. Investește în acțiuni doar atât cât îți permiți. În mod clar, cu cât este mai mare rata dobânzii pe care o poți câștiga cu acești bani, cu atât mai bine – dar creșterea nu este obiectivul acestui pot. Dacă ai o mulțime de cheltuieli în fiecare lună, cum ar fi rambursarea cardurilor de credit sau a împrumuturilor auto, o idee bună ar fi să regândiți investițiile pentru moment.

4. Ține cont de obiectivele tale financiare 

Cu excepția cazului în care ești un profesionist financiar, investiția nu se referă doar la acțiuni sau indici de referință. Pentru investitorul obișnuit, este vorba despre ceva mult mai real și mai tangibil: obținerea independenței financiare și capacitatea de a face alegerile de viață pe care le dorești. În această etapă poate părea puțin copleșitor, însă cu timpul, vei învăța tot ceea ce trebuie să știi. 

Sursă: thetimes.co.uk

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>