Banca Mondială anunță că economia românească ar urma să înregistreze în acest an un avans de 4,3%

Conform raportului „Perspective Economice Globale” emis de Banca Mondială, economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creștere de 4,3%, față de avansul de 4,5% previzionat în iunie 2021, informează AGERPRES. 

Banca Mondială anticipează o creștere de 3,8% a PIB-ului României în 2023, față de un avans de 3,9% anticipat în iunie 2021, în timp ce instituția estimează o creștere de 6,3% în 2021. În regiunea Europa și Asia Centrală, din care face parte și România, instituția prognozează o creștere a economiei de 3% anul acesta, și de 2,9% în 2023, în timp ce economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 4,1% în 2022 și de 3,2% în anul următor.

Banca Mondială (BM) este o instituţie financiară internaţională, înfiinţată în urma conferinţei de la Bretton Woods, Statele Unite, care s-a desfășurat în intervalul 1 – 22 iulie 1944, odată cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Instituția reunește 189 ţări membre, responsabile de alocarea fondurilor și de modul în care aceasta este finanțată. Banca Mondială şi-a început oficial activitatea la data de  27 decembrie 1945, în urma ratificării acordurilor de la Bretton Woods.

Sursă: zf.ro

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>