Amazon Prime a depășit HBO în România și se pregătește să concureze pentru aceeași poziție cu Netflix

Serviciul de streaming video oferit de Amazon a ajuns pe locul 2 în topul preferințelor din România, depășind HBO GO anul acesta. Potrivit datelor furnizate de JustWatch, Amazon Prime Video a înregistrat în cel de-al treilea trimestru, 6% din cota de piață, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, reușind astfel să ocupe poziția a doua în clasamentul celor mai populare platforme de streaming din România, cu o cotă de piață totală de 22%. HBO GO ocupă acum locul trei cu o cotă de piață de 20%, Netflix menținându-se pe primul loc cu o cotă de 41%.

Serviciul de streaming oferit de Amazon este singurul care s-a remarcat anul acesta, obținând o cotă de piață crescută. Față de începutul lui 2021, la sfârșitul celui de-al treilea trimestru, Prime Video a obținut o cotă mai mare cu 9%. Perspectiva generala arată că interesul pentru celelalte platforme de streaming a fost în scădere, chiar dacă HBO GO a reușit în T3 să urce cu 1%.  

Unul dintre motivele care au contribuit la creșterea popularității platformei anul acesta a fost introducerea unei interfețe traduse în limba română, chiar dacă oferta de producții disponibile este mai mică în comparație cu Netflix, care și-a câștigat titlul de lider al pieței de streaming video în România. Mai mult, pentru a crește numărul de utilizatori din România, compania desfășoară în prezent o promoție prin care noii abonați pot beneficia de un abonament lunar în valoare de 13,99 lei, preț redus de la 27,99 lei. 

Sursă: financiarul.ro

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>