Autoritatea de reglementare a medicamentelor (EMA) din UE a aprobat astăzi utilizarea vaccinului împotriva COVID-19 de la Pfizer-BioNTech pentru copiii cu vârste cuprinse între cinci și 11 ani. Europa se află din nou în epicentrul pandemiei, reprezentând aproximativ jumătate din cazuri și decese.
Decizia vine pe fondul unei creșteri dramatice a infectărilor din ultimele luni. Companiile au spus că vaccinul Comirnaty a arătat o eficacitate de 90,7% împotriva coronavirusului într-un studiu aplicat pe un eșantion de cinci copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani. „Beneficiile oferite copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani depășesc riscurile, în special la cei cu afecțiuni severe”, a spus EMA. Aprobarea finală îi revine Comisiei Europeane, care urmează de obicei recomandările autorității.
Țările membre nu vor putea începe vaccinarea în rândul copiilor până luna viitoare. Prima doză de acest fel va fi livrată pe data de 20 decembrie, a declarat joi un purtător de cuvânt al BioNTech. UE se alătură unui număr tot mai mare de țări, inclusiv Statele Unite ale Americii, Canada, Israel, China și Arabia Saudită, care au aprobat vaccinuri pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani.
Zeci de milioane de copii din această grupă de vârstă vor fi eligibili pentru vaccinare la nivel de UE. Germania va primi 2,4 milioane de doze cu primul transport, suficiente pentru a acoperi aproximativ jumătate din copiii vizați, a explicat purtătorul de cuvânt. Pentru vaccinurile pediatrice, autoritatea de reglementare din SUA a autorizat o nouă versiune a vaccinului, care utilizează un nou ambalaj pentru a le menține valabilitatea până la zece săptămâni dacă sunt păstrate în frigidere.
Sursă: reuters.com