Franța şi Regatul Unit poartă discuții contradictorii pe tema licențelor de pescuit post-Brexit

Săptămâna trecută, Franța a anunțat că va interzice ambarcațiunile de pescuit britanice din unele porturi franceze dacă nu se ajunge la un acord privind licențele de pescuit, sugerând că statul ar putea restricționa aprovizionarea cu energie în Insulele Channel. 

Două nave britanice de pescuit au fost interpelate de Jandarmeria Maritimă în Golful Senei, pe motiv că nu aveau licență pentru apele franceze. Una dintre acestea a fost forțată să intre în portul Le Havre pentru a afla acuzațiile, iar cealaltă a refuzat să se oprească, fiind acuzată că a încercat să se sustragă controalelor.

Disputa dintre oficialii de la Londra și Paris pe tema drepturilor de pescuit post-Brexit a izbucnit miercurea trecută, Franța amenințând cu perturbări comerciale începând cu data de 2 noiembrie, dacă bărcile sale nu primesc mai mult acces la apele britanice. 

Măsurile care vizează exporturile britanice de pește ar include „verificări vamale și sanitare sistematice ale produselor aduse în Franța și interzicerea debarcării fructelor de mare”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal. Ministrul Europei, Clement Beaune, a spus că aceste controalele suplimentare ar putea fi extinse și la „alte mărfuri” prin „întărirea procedurilor și verificărilor noastre în comparație cu practicile actuale”. 

Cea mai recentă disputa între statele vecine a fost declanșată de regulile de acordare a licențelor pentru ambarcațiunile de pescuit ale UE care doresc să opereze în apele din jurul Marii Britanii și a Insulelor Channel după Brexit. În timp ce măsurile specifice pentru sectorul pescuitului ar afecta exporturile britanice, controalele vamale mai ample au potențialul de a încetini comerțul cu Regatul Unit.

Conform acordului post-Brexit, pescarii din UE care doresc să opereze în apele Regatului Unit au trebuit să demonstreze că au pescuit în zonă și în anii precedenți. Pescarii francezi respinși spun că sunt restricționați pe nedrept din cauza birocrației. 

Sursă: france24.com

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>