În urma investigației celor de la Global Witness, un ONG care militează împotriva exploatării resurselor naturale, conflictelor, sărăciei, corupției și încălcării drepturilor omului la nivel mondial, arată că sectorul financiar global a investit peste 119 miliarde de dolari în companii implicate în defrișări masive de păduri.
Organizația dezvăluie că printre băncile implicate se numără BNP Paribas, JPMorgan, HSBC, Deutsche Bank, Industrial and Commercial Bank of China (ICBC) și Bank of America, prin acordarea de sprijin financiar unor mari companii agricole, implicate în defrișări, printre care se află și JBS, producătorul brazilian de carne, care a încheiat zeci de acorduri financiare în perioada 2016-2020.
Pe măsură ce Conferința ONU privind schimbările climatice din 2021 (COP26) se apropie, băncile sunt dornice să se poziționeze ca parte cheie în soluționarea crizei climatice. Mulți s-au angajat să-și alinieze investițiile la Acordul de la Paris și să pună în aplicare politici voluntare de mediu, împotriva defrișărilor și a drepturilor omului.
Cu toate acestea, ultima investigație făcută de ONG dezvăluie pentru prima dată modul în care deciziile financiare ale băncilor globale contrazic angajamentele lor publice. Acest lucru dezvăluie modul în care acestea ajung în posesia a milioane de dolari din defrișări globale și din finanțări, lăsând comunități întregi din întreaga lume afectate.
În contextul în care urmează să fie anunțată o nouă lege pentru combaterea defrișărilor, activiștii care militează pentru stoparea infracțiunilor îndeamnă Comisia Europeană să aibă în vedere și instituțiile financiare private care își desfășoară activitatea în blocul comunitar.
Potrivit raportului de investigație, băncile au avut cel mai mult de câștigat de pe urma defrișărilor. Reprezentanții acestor instituții private au încheiat circa 570 de tranzacții de obligațiuni și împrumuturi pentru companiile acuzate de infracțiuni.
În topul topul băncilor de investiții care au alimentat distrugerea pădurilor din ultimii ani se situează banca americană JPMorgan, care a câștigat 48,9 milioane de euro din tranzacții cu astfel de firme, care au exploatat considerabil resursele naturale. În urma tranzacțiilor efectuate în perioada 2018 – 2019, JPMorgan a fost acuzat de aprovizionare cu soia cultivată în zonele defrișate, iar HSBC a fost a doua mare bancă privată descoperită de analiștii de la Global Witness.
Sursă: euronews.com