Breakthrough Energy, organizația nonprofit a lui Bill Gates, a început să lucreze cu alte șapte corporații pentru a accelera programul său de dezvoltare tehnologică climatică pentru a atinge emisii verzi până în 2050. Printre participanții la iniţiativa numită „Catalyst” se numără American Airlines, Bank of America, Boston Consulting Group şi Microsoft.
Fondatorul Microsoft depune eforturi mari în ideea de a reduce emisiile de carbon din mediu și de a oferi un loc mai curat în care să ne desfășurăm activitățile, motiv pentru care a început să strângă bani pentru a finanța „energia verde”. Gigantul american a reușit să strângă peste 1 miliard de dolari, sumă obținută pe bază donațiilor, acordate sub formă de subvenții, acţiuni şi angajamente pentru dezvoltarea tehnologiilor avansate nepoluante.
Inițiativa Catalyst a fost lansată la începutul verii, iar în momentul de față, a încheiat deja parteneriate cu instituții importante, printre care Departamentul Energiei al SUA, Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiţii. Ideea acestui proiect bazat pe „energiei verde” vizează sprijinirea eforturilor de a dezvolta noi soluţii energetice pentru combaterea schimbărilor climatice, lucru care se poate realiza numai prin colaborarea dintre sectorul public şi cel privat.
Prin această inițiativă, Bill Gates și restul investitorilor se concentrează pe implementarea a patru noi tehnologii nepoluante, pornind astfel, o revoluție industrială. Este vorba despre captarea directă a carbonului, hidrogenul verde, stocarea de energie pe termen lung şi combustibilii durabili pentru aviaţie, însă se vor lua în calcul și alte procese, totul pentru a reduce emisiile de carbon din industriile poluante și de a preveni o catastrofă climatică.
Sursă: financiarul.ro