Pe lângă problemele cauzate de pandemie, chinezii se confruntă acum cu o altă criză serioasă care a cuprins Evergrande, a doua cea mai mare companie de imobiliare a Chinei. Potrivit unui articol publicat de Guardian, problema legată de Evergrande reprezintă testul suprem al preşedintelui chinez Xi Jinping de a reforma marile companii ai economiei chineze, copleșite de datorii. Noua criză ar putea fi, totodată, un test pentru sistemul financiar al Chinei.
Compania chineză nu mai poate să-și plătească datoriile în valoare de 300 de miliarde de dolari, astfel că mai mulți protestatari nemulţumiţi au luat cu asalt sediul dezvoltatorului imobiliar aflat în dificultate în ultimele săptămâni. Odată ce problemele companiei par să se intensifice, sectorul imobiliar al țării resimt, de asemenea, o presiune fără precedent.
Datele publicate indică pentru ultima lună din vară o scădere în graficul vânzărilor de locuințe la nivel național cu 19,7%, după cel mai puternic declin care a avut loc în aprilie 2020. S-a anunțat, de asemenea, o scădere a prețurilor locuințelor puse în vânzare.
În 2013, președintele Xi a anunţat că statul trebuie să depună eforturi și să se reorienteze către urmărirea unei creşteri reale a PIB-ului, moment când a fost introdusă o listă cu reglementări pentru mai multe sectoare ale economiei chineze.