România a înregistrat o creştere economică sub media UE în cel de-al doilea trimestru din 2021

Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere peste aşteptări de 2,2% în trimestrul al doilea din 2021, comparativ cu primul trimestru, reiese din Datele Eurostat. Totodată, la nivelul Uniunii Europene, PIB-ul a crescut cu 2,1%, în condiţiile în care doar două state membre au înregistrat o contracţie a economiei. Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,3% în zona euro şi cu 0,1% în Uniunea Europeană în comparație cu primul trimestru din acest an. 

România se numără printre țările europene care au înregistrat un avans al PIB-ului de la un trimestru la altul, însă creşterea sa de 1,8% este sub media UE. Ţările membre cu cel mai puternic avans al PIB-ului sunt Irlanda (6,3%), Portugalia (4,9%), Letonia (4,4%) şi Estonia (4,3%). O scădere a economiei a fost înregistrată doar în Malta (minus 0,5%) şi Croaţia (minus 0,2%), informează Financiarul. 

Din punct de vedere al muncii, tot marţi, Eurostat a anunţat că numărul persoanelor ocupate a crescut cu 0,7% atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, în al doilea trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent. Aceasta după ce în primele trei luni ale acestui an, ocuparea a scăzut cu 0,2% atât în zona euro cât şi în UE.

În cel de-al doilea trimestru din 2021, statele membre care au avut cea  mai puternică creştere a ocupării au fost Letonia (5,7%), Grecia (2,8%), Danemarca şi Portugalia (ambele cu 1,9%), urmate de Austria, Italia şi România. Singurele scăderi au fost înregistrate în Estonia (minus 1,1%) şi Spania (minus 0,9%). La nivelul Uniunii Europene, Eurostat estimează că în al doilea trimestru din 2021 erau 207,5 milioane persoane ocupate, din care 159 de milioane în zona euro.

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>