Pierderile înregistrate de Uber în acest an depăşesc estimările analiştilor

În prima jumătate a anului, compania de car-sharing Uber Technologies a raportat o adâncire a pierderilor, după ce a investit mai mult pentru a-i atrage pe șoferi să revină pe platforma sa, transmite Reuters.

Uber a suferit mari pierderi de pe urma restricţiilor de deplasare adoptate în contextul pandemic, astfel că s-au orientat mai mult pe livrarea de mâncare şi cumpărături, un serviciu în vogă din perioada carantinei. Uber a înregistrat pierderi ajustate de 509 milioane de dolari, extinzând cifrele cu aproape 150 milioane de dolari faţă de primele trei luni din acest an. Potrivit rapoartelor, analiştii se aşteptau la pierderi trimestriale de 324,5 milioane de dolari.

Compania de car-sharing i-a avertizat pe investitori că incertitudinile privind varianta Delta continuă să afecteze redresarea, astfel directorul general al Uber, Dara Khosrowshahi a afirmat că serviciul de livrat mâncare va compensa potenţialul declin al serviciilor de transport persoane.

Rezervările brute au atins un nivel record de aproape 22 miliarde de dolari, din ce în ce mai mulţi pasageri revenind la călătorii. Mai mult, au crescut și comenzile pentru livrarea de mâncare. În luna iulie, şoferii Uber au revenit pe platformă într-un număr mai mare, iar compania se aşteaptă ca tendinţa să continue în următoarele luni, alături de nivelul ridicat al comenzilor pentru livrarea de mâncare, informează Financiarul. 

Pentru anul acesta, Uber şi-a propus să atingă un profit operaţional şi a anunţat că-şi va reduce pierderile rezultate din cel de-al treilea semestru la 100 de milioane de dolari. În perioada aprilie – iulie, costurile şi cheltuielile totale au urcat la 5,12 miliarde de dolari.

Compania şi-a atenuat pierderile trimestriale şi a şi-a dublat rezervările brute faţă de anul trecut. Uber a raportat venituri de 3,9 miliarde de dolari pentru cel de-al doilea trimestru din 2021, depăşind estimările analiştilor care prevedeau încasări de 3,75 miliarde de dolari.

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>