Enel X România construieşte două centrale fotovoltaice cu o capacitate instalată totală de circa 2 MW, pentru producătorul de bare şi ţevi din oţel cromat Nimet Târgovişte, potrivit unui comunicat de presă dezvăluit de AGERPRES.
Noul proiect care se bazează pe energie regenerabilă are o valoare estimată la aproximativ 1,5 milioane de euro şi prevede livrarea la cheie a două sisteme cu peste 4.100 de panouri fotovoltaice de înaltă eficienţă, cu celule de tip mono-cristalin, amplasate la cele două fabrici Nimet din localităţile Lazuri şi Târgovişte din judeţul Dâmboviţa, informează Financiarul.
Mai mult decât atât, proiectul are în vedere construirea unei infrastructuri pentru mobilitate electrică, prin instalarea mai multor puncte de încărcare a vehiculelor electrice. „Enel X România ajută companiile să identifice cele mai potrivite tehnologii pentru a-şi eficientiza consumul de energie şi, implicit, pentru ca business-ul lor să devină unul sustenabil” a declarat unul dintre reprezentanții companiei, Mirel Jernea,.
De asemenea, Samy Numan, fondator şi administrator al producătorului Nimet, este de părere că cele două centrale fotovoltaice reprezintă un prim pas în demersul companiei de a ajunge la o capacitate fotovoltaică instalată de 6 MW în următorii 10 ani. Potrivit acestuia, sistemele fotovoltaice vor asigura o producţie anuală de energie electrică de circa 2.350 MWh, contribuind la reducerea cu 740 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon.
În prezent, s-au montat peste 20.700 de panouri fotovoltaice, care ajută la o reducere cu aproximativ 3.300 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon. Companiile care și-au instalat astfel de surse de producţie de energie au făcut economii care depăşesc 900.000 de euro, prin înlăturarea costurilor asociate transportului şi distribuţiei energiei electrice, precum şi a contribuţiilor pentru certificatele verzi şi cogenerare.