Compania Heineken și-a dublat profitul în primul semestru din acest an

Heineken NV, al doilea cel mai mare producător mondial de bere, a raportat la începutul acestei luni câştiguri peste estimări în primul semestru din acest an, însă a avertizat că, din cauza majorării costurilor şi a efectelor pandemiei de coronavirus pe principalele sale pieţe, compania se va confrunta cu dificultăți în a doua jumătate a lui 2021, informează Financiarul. 

Potrivit declarațiilor oficiale, compania olandeză care vinde sortimente ca Heineken, Tiger şi Sol, a anunţat că profitul operaţional a crescut la 1,63 miliarde de euro în prima parte a anului, deși analiștii au estimat un câștig maxim de 1,22 miliarde de euro.

„Am înregistrat rezultate solide în primul semestru din 2021, dar există motive să fim prudenţi, rezultatele urmând să rămână sub nivelul de dinaintea pandemiei pe ansamblul acestui an”, a explicat Dolf van den Brink, directorul general Heineken. Pandemia a fost cel mai semnificativ impact resimţit pe pieţele cheie din Africa şi Asia în producția de răcoritoare. Producătorul de bere a avertizat că, în perioada următoare, creşterea preţurilor la materiile prime va afecta Heineken în a doua parte a lui 2021, dar şi în 2022. 

Grupul Heineken comercializează în prezent peste 300 de mărci de bere şi cidru internaţionale, regionale, locale şi de specialitate. În România, producătorul oferă un portofoliu divers sortimente de răcoritoare, câteva dintre acestea fiind produse în cele patru fabrici locale din Constanţa, Craiova, Târgu Mureş şi Miercurea Ciuc. Potrivit surselor, Heineken România are 1.100 de angajaţi şi se aprovizionează de la furnizori locali cu peste 70% din ingrediente.

Sursă foto: heineken.com

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>