EDPR România își unifică producția de energie regenerabilă pentru a face economii

Grupul EDP Renováveis (EDPR), unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de proiecte care se bazează pe energie regenerabilă din România, vrea să unifice sub o singură „umbrelă” juridică operațiunile comerciale ale celor 13 unități de producție cu scopul de a reduce costurile și de a eficientiza tranzacțiile de pe piețele centralizate local. Totodată, intenția dezvoltatorului vizează facilitarea proceselor de finanțare și implementare a planurilor investiționale noi.

În prezent, compania deține în portofoliul său românesc centralele electrice eoliene din Făcăieni, Cobadin, Cernavodă, Peștera, Albești, Vulcani și Sarichioi, precum și parcurile fotovoltaice din Cujmir, Băilești, Burila Mică, Dăbuleni, Grojdibodu și Vânju Mare, cu o putere totală cumulată de peste 520 MW, informează Financiarul. 

Prin noul proiect de fuziune, companie urmărește realizarea unei sinergii în administrarea comercială a activităților firmelor care fuzionează, întocmirea unui sistem decizional unitar, asigurarea unei utilizări mai eficiente a resurselor umane și logistice, simplificarea structurii corporative, obținerea unei mai bune susțineri a nevoilor investiționale pentru dezvoltarea afacerilor și înlăturarea cheltuielilor suplimentare. 

Cele cinci firme românești implicate în fuziune au încheiat anul pe profit, venitul net total cumulat ridicându-se la 130 milioane lei. Comparativ cu situația din urmă cu aproximativ șase ani, situația financiară s-a îmbunătățit considerabil. La momentul respectiv, grupul portughez a decis ca o parte din firme să ramburseze anticipat  sumele rămase de achitat din trei credite contractate pentru construcția și operarea de parcuri eoliene, în sumă totală de aproape 240 milioane euro la data semnării contractelor, către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și International Finance Corporation (IFC) din cadrul Băncii Mondiale, informează Profit.ro. 

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>