Moet Hennessy va fi etichetată ca vin spumant în Rusia

Producătorul francez de șampanie Moet Hennessy a declarat duminică că va începe să adauge denumirea „vin spumant” pe spatele sticlelor destinate Rusiei, în ideea de a nu suspenda livrările, potrivit unei noi legi, relatează Reuters. 

Viticultorii francezi păzesc cu gelozie denumirea de „șampanie” pentru producția regiunii cu același nume și evită alte descrieri. Dar legea, semnată vineri de președintele Vladimir Putin, impune tuturor producătorilor non-ruși de vin spumant, inclusiv francezilor, să descrie produsul lor ca atare în Rusia pe eticheta de pe spatele sticlei. 

Moet Hennessy, care vinde șampaniile Moet & Chandon, Veuve Clicquot și Dom Perignon și aparține grupului LVMH (LVMH.PA), a declarat că a fost forțată să suspende livrările pentru a-și schimba etichetele. „MH Champagne Maisons au respectat întotdeauna legislația în vigoare oriunde operează și vor relua livrările cât mai repede posibil, odată ce aceste ajustări vor fi făcute”, se spune într-un comunicat trimis prin e-mail.

Articolul precedent

UE ia măsuri noi împotriva emisiilor nete de gaze cu efect de seră

Daimler, Volvo şi Traton vor pune bazele unei rețele EV de încărcare pentru autobuze şi camioane

Articolul urmator
Articolul precedent

UE ia măsuri noi împotriva emisiilor nete de gaze cu efect de seră

Daimler, Volvo şi Traton vor pune bazele unei rețele EV de încărcare pentru autobuze şi camioane

Articolul urmator