Afacerile companiei Brick din România au crescut cu 15%

La sfârșitul primului semestru din 202, compania Brick România a înregistrat o cifră de afaceri de 62,6 milioane de lei, cu 15% mai mare în comparație cu aceeaşi perioadă a anului trecut, 

„Compania Brick România a încheiat anul 2020 cu creşteri importante, astfel că cifra de afaceri a crescut cu aproape 7 procente faţă de anul 2019, ajungând la peste 116 milioane de lei. Şi profitul companiei a crescut de la 2,8 milioane de lei în 2019 la 4,8 milioane de lei în 2020. Rezultatele financiare ale companiei susţin planurile de extindere pe care le are Brick România pentru anul în curs”, a declarat compania într-un comunicat de presă dezvăluit de  AGERPRES.

În ceea ce privește strategia pe termen mediu şi lung al companiei, managementul Brick România prevede identificarea de locaţii noi pentru magazine, urmând ca în vara lui 2021 să finalizeze negocierile pentru magazinele în Ploieşti, Bucureşti, Cluj şi Satu Mare după cel din oraşul Ovidiu, care va fi inaugurat pe 2 iulie.

„Datorită cererii existente în piaţă, ne-am dorit să avem un magazin Brick mai aproape de arealul de 60.000 locuitori din localităţi precum Lumina, Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Tariverde, Corbu sau Săcele. În plus, noua locaţie este mai apropiată şi de locuitorii din Năvodari şi Mamaia Sat”, a explicat directorul de Dezvoltare Brick România, Viorel Dima. 

Compania se află pe piaţa dobrogeană din anul 2002,  de când a fost înființată. Brick se adresează în special persoanelor fizice, pentru proiecte de tip DYI, dar şi dezvoltatorilor imobiliari pentru proiecte rezidenţiale, având un portofoliu de 60.000 de articole din 15 domenii.

Sursă foto: constantaconstruct.ro

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>