În prezent, cea mai mare companie de energie din Sud-Estul Europei a obţinut licenţa pentru comercializarea de gaze naturale lichefiate. Astfel, OMV Petrom își poate diversifica activităţile pe piaţa de comercializare a gazelor și a produselor conexe, oferind o alternativă de mobilitate mai curată, cu până la 15% emisii de CO2 mai scăzute, relatează AGERPRES.
„Intrarea OMV Petrom pe această piaţă este o evoluţie firească. Credem că gazele naturale au un rol esenţial în tranziţia energetică a României, mai ales în condiţiile în care putem accesa aceste resurse. Gazele naturale au multiple aplicaţii în producţia de electricitate, în transport şi în industrie, putând contribui, în acelaşi timp, atât la reducerea emisiilor, cât şi la consolidarea securităţii energetice. Iar gazele naturale lichefiate reprezintă o soluţie mai curată pentru mobilitate”, a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea Downstream Gas.
Prin lichefiere, gazele naturale pot fi stocate şi transportate pe distanţe foarte lungi, într-un mod sigur, cu un grad crescut de eficienţă economică şi energetică. Mai mult decât atât, având în vedere reglementările de mediu, gazele lichefiate pot fi alternativa combustibilului convențional, oferind cu până la 15% emisii de CO2 mai scăzute, 50% mai puţine emisii de oxid de azot şi mult mai silențioase față de camioanele diesel. Totodată, această metodă poate fi o soluție bună în alimentarea anumitor zone care nu beneficiază de conectare la rețelele de gaze naturale.
În ceea ce privește producția și specificațiile tehnice, grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. În prezent, Grupul deține o rețea de distribuție formată din 790 benzinării situate în România și țările vecine, iar de sfârșitul lunii martie, aceasta operează sub două branduri, OMV şi Petrom.