Subsidiara din Franţa a grupului Ikea și, totodată, unul dintre cei mai mari comercianți globali de mobilă din lume a fost amendată cu 1 milion de euro, pe motiv că a obținut date personale în mod incorect despre angajații companiei.
De asemenea, Jean-Louis Baillot, fostul director general al subsidiarei franceze, a fost găsit vinovat, urmând să-și ispășească o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare. Mai mult decât atât, Jean-Louis Baillot a trebuit să plătească o amendă de 50.000 de euro pentru stocarea ilegală a datelor personale.
În contextul dat, compania a fost acuzată de spionaj, de violarea vieţii private prin stocarea de informații legate de conturile bancare ale angajaților și pentru utilizarea acestora sub acoperire a întocmi rapoarte despre personal. Deși acuzațiile s-au concentrat în intervalul 2009-2012, autoritățile sunt de părere că spionarea angajaţilor a început mai devreme, din anii 2000.
În hotărârea emisă marți, tribunalul din Versailles a decis că cei acuzați sunt declarați vinovaţi de „colectarea de date cu caracter personal printr-un mijloc fraudulos”, însă pedepsele au fost mai mici decât cele cerute de procuratură, care i-a acuzat de „supraveghere în masă”, relatează Financiarul.