Petrolul se ridică la prețuri record în 2021

Piața bursieră se menține aproape de cel mai înalt nivel, iar randamentele obligațiunilor americane au atins cel mai scăzut nivel într-o lună. Investitorii au pariat că Rezerva Federală este departe de a-și reduce măsurile de stimulare economică, relatează Reuters.

La nivel european, bursa valorilor a atins un nivel de 718,19 puncte, iar indicele mondial MSCI arată 716,55. Pe continentul asiatic, indice MSCI al acţiunilor din Asia-Pacific cu excepţia Japoniei a scăzut cu 0,20%, iar Nikkei a scăzut cu 0,28%. În capitală, indicele BET al bursei de valori arăta un plus de 0,6%, la 11.384 puncte, informează Financiarul. 

Investitorii şi-au redus aşteptările potrivit cărora Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea indica un plan de reducere a achiziţiilor de active la şedinţa de politică monetară care va avea loc joi, în cursul acestei săptămâni. 

Prețurile petrolului s-au menținut, cu toate că secretarul de stat al Statelor Unite a precizat că, deși SUA ar putea ajunge la un acord nuclear cu Iranul, sute de sancţiuni impuse Teheranului vor rămâne în vigoare. Astfel, preţurile pentru petrolul american au depășit 70 dolari, în creştere cu 0,6%. 

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>