Farmaceutica Remedia devine membru al comunităţii ARIR

Compania farmaceutică se alătură Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România, potrivit unui comunicat remis, miercuri, de AGERPRES.

Farmaceutica Remedia activează pe piața din România încă de la începutul anilor 1990 şi are o vechime de 25 de ani la Bursa de Valori Bucureşti. Compania se numără printre cei mai mari importatori şi distribuitori de medicamente şi dispozitive medicale la nivel național.

„Suntem preocupaţi de adaptarea modelelor de afaceri bazate pe orientarea pieţei farma spre digitalizare. Ne asumăm rolul de lider în piaţa din România în procesul de tehnologizare, fluidizare a proceselor şi creşterea serviciului farmaceutic prin implementarea roboţilor atât la nivelul farmaciilor şi spitalelor, cât şi al depozitelor farmaceutice. Prin parteneriatul cu ARIR subliniem încă o dată preocuparea noastră faţă de acţionari şi investitori, precum şi faţă de concepte inovatoare – sustenabilitate şi digitalizare” a informat preşedintele Consiliului de Administraţie, Valentin Norbert Ţăruş. (Financiarul)

În același context, cofondatorul ARIR, Daniela Şerban, a explicat faptul că producătorul farmaceutic a înregistrat de-a lungul timpului un progres continuu în ceea ce privește comunicarea cu investitorii, fiind cotat cu cel mai mare scot VEKTOR (9,5) din categoria Standard. 

Potrivit reprezentanților celor două entități economice, principalul obiectiv al companiei este acela de a promova și lansa o serie de concepte inovatoare de business farmaceutic. În plus, aceasta își va oferi servicii de sănătate adaptate în funcție de necesitățile clienților, respectând, totodată, standardele internaţionale de etică şi profesionalism.

În momentul de față, ARIR participă la are acces la proiecte de dezvoltare a pieţei de capital, având acces constant la conţinut exclusiv pentru implementarea celor mai bune practici în Relaţia cu Investitorii şi Guvernanţa Corporativă. 

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>