S-au dat amenzi de 93.000 de lei în urma controalelor făcute la Dedulești

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor a trimis echipe de control în Regiunea Sus-Muntenia Ploieşti, unde au întreprins o serie de acţiuni de verificare în Deduleşti, judeţul Argeş, în urma cărora s-au dat aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 93.000 de lei, relatează Financiarul. 

În consecință, 78 de kilograme de produse alimentare au fost oprite definitiv de la comercializare, înregistrând o valoare totală de 2.360 de lei, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, printr-un comunicat remis, marţi de AGERPRES.

Inspecțiile realizate în zona Dealul Negru fac parte dintr-o campanie amplă, derulată în regiune, marcând Ziua Siguranţei Alimentare, eveniment sărbătorit la data de 7 iunie. Potrivit surselor, s-au efectuat cinci controale asupra unor operatori economici care își desfășurau și promovau activitatea în localitatea Dedulești, zonă cunoscută pentru celebrele preparate din carne. 

În baza controalelor efectuate, comisarii au amendat următoarele abateri: comercializarea produselor fără indicarea gramajului; spaţii frigorifice neigienizate; comercializarea de produse neidentificate, şi nerespectarea condiţiilor de depozitare a produselor.

Echipele formate din comisarii judeţelor Regiunii Sud-Muntenia au fost coordonate de Claudiu Dolot, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, director general ANPC, şi Cristian Grozavu, comisar regional CRPC Ploieşti. 

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>