Daimler poate obține 1 miliard de euro din vânzările reprezentanțelor auto

În prezent, compania germană are de gând să-şi reducă semnificativ numărul de showroom-uri şi service-uri auto pe care le deţine la nivel european, printr-o tranzacţie care i-ar putea aduce câștiguri de un miliard de euro, relatează Reuters. În total, 25 de showroom-uri şi service-uri auto din Spania, Belgia și Marea Britanie sunt scoase la vânzare, unde lucrează aproximativ 2.800 de angajaţi.

Reprezentanții Daimler au anunțat că în prezent, firma explorează posibila vânzare a locaţiilor de retail, dar a specificat că orice acord trebuie să includă protejarea locurilor de muncă pentru angajaţii afectaţi. „În potenţialele discuţii cu firmele interesate, prioritatea o reprezintă succesul economic pe termen lung şi continuarea operaţiunilor Mercedes-Benz”, a explicat purtătorul companiei, subliniind faptul că în prezent nu s-au pus în vânzare locații de retail de pe alte pieţe din Europa. 

Odată cu planul de activități, compania a revizuit recent estimările privind profitul din anul acesta, însă a avertizat că vânzările din trimestrul doi vor fi afectate în continuare din cauza deficitului global de semiconductori. Aceste estimări au la bază o redresare  a accesului la cipuri pentru industria auto în cel de-al doilea semestru din acest an, cu toate că în prezent există o vizibilitate mai limitată.

În ciuda acestor probleme, oficialii companiei se aşteaptă să obțină un profit operaţional mai mare decât anul trecut, în urma redresării economiei mondiale după pandemia de coronavirus. 

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>