Încep lucrările pentru modernizarea parcărilor din Aeroportul Otopeni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a dat startul lucrărilor pentru modernizarea parcărilor de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cel mai mare aeroport din România, în baza unui contract de 2,86 milioane euro. 

„Astăzi, 5 mai 2021, CN Aeroporturi Bucureşti a emis Ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea parcărilor de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. În cadrul proiectului vor fi modernizate atât cele cinci parcări publice (două, aferente aerogărilor Sosiri respectiv Plecări şi trei parcări pe termen lung), cea pentru autocare, cât şi alte cinci parcări auto destinate entităţilor ce activează în perimetrul aeroportuar, la care se adaugă şi punctul de acces în zona tehnică”, a declarat reprezentanții companiei, potrivit unui articol publicat de Newsweek.

Proiectul de modernizare prevede dezvoltarea unui dispecerat operaţional care să cuprindă toate informaţiile în ceea ce privește parcările, înlocuirea sistemelor de bariere, a dispozitivelor de acces şi plată a parcării, a tuturor camerelor de luat vederi, respectiv montarea unui sistem de recunoaştere a numărului de înmatriculare a autovehiculelor (LPR – Licence Plate Recognition). 

Contractul în valoare de 2.862.433 euro conţine servicii de proiectare şi execuţie a lucrărilor, inclusiv asistenţă tehnică pe perioada de execuţie a lucrărilor. Se estimează că până la finalul anului curent, prima etapă a proiectul de modernizare, care cuprinde parcarea etajată (Sosiri), noul centru de informații (DataCenter) şi interconectarea acestora, concomitent cu execuția ramificaţiei instalaţiilor către celelalte parcări, vor fi finalizate. 

Potrivit rapoartelor, compania care administrează cele două aeroporturi din București speră să revină pe profit la finalul acestui an, estimând încasări de 207.390 lei, după pierderile de 136,1 milioane lei din anul precedent. 

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>