Centrala de la Iernut, cea mai mare investitie a statului in energie, se transforma intr-un imens scandal

Potrivit Ziarului Financiar, marele proiect al centralei de la Iernut, care se ridica la o valoare de 269 milioane euro, s-a transformat intr-un dezastru, 184 de companii subcontractante, dintre care 155 IMM-uri locale, s-au trezit cu o mare problema.

Se pare ca cel mai mare contractor romanesc pentru proiecte energetice, Romelectro, da in judecata compania Romgaz dupa ce producatorul de stat a reziliat contractul pentru dezvoltarea centralei. Fiind si prima investitie majora de la zero derulata de statul roman din ultimii 30 de ani, constructia trebuia sa fie gata cel tarziu pana la sfarsitul lui 2019.

„Incepand cu data de 1 ianuarie 2019, dupa ce a fost publicata OUG 114 cu prevederile ei pe domeniul constructiilor, noi am notificat beneficiarul (Romgaz) de marirea substantiala a salariului minim. Am facut acest lucru pentru toti bene­ficiarii nostri. In cazul Romgaz, actul adi­tional care prevedea aceasta majorare, de 4 milioane de euro, nu a fost semnat nici pana acum”, a declarat Viorel Gafita, prese­dintele Romelectro, companie care a castigat contractul pentru centala de la Iernut in 2016. 

Ordonanţa mentionata de presedintele Romelectro OUG 114/2018, prevede scutirea angajatorului de la plata contributiilor sociale pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2028, reducerea contributiilor sociale ale salariatilor cu 3,75% si un salariu minim brut de 3.000 de lei pentru angajatii din constructii, adica un salariu minim de circa 2.352 de lei (aproape 500 de euro). Chiar daca a generat efecte pozitive, pentru proiectele deja aflate in derulare OUG s-a transformat intr-o problema uriasa. 

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $prevPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $prevPost = get_posts($args); foreach ($prevPost as $post) { setup_postdata($post); ?>

1, 'include' => $nextPost->ID, 'post_type' => $post_type, ); $nextPost = get_posts($args); foreach ( $nextPost as $post ) { setup_postdata($post); ?>